Unde a greșit Andrei Popescu?

Acum vreo două luni, am văzut postate pe o rețea de socializare fotografii de la debutul amenajării unui ”apartament de poveste”. Arăta promițător, iar proprietarii lăsau de înțeles că scopul este să obțină un apartament „de catalog”. Săptămâna aceasta am auzit că proprietarii se interesează cum să-l dea „în plată” băncii. Locuința în cauză a fost cumpărată cu un credit ipotecar acordat în primele zile ale lui 2020, când nimic nu prevestea că va veni o pandemie. Cu toate acestea, vestea că familia care-l cumpărase a ajuns în sapă de lemn nu m-a surprins. Despre Andrei Popescu și  finanțele sale mi s-a confesat chiar el.

Nici nu s-a uscat cerneala ștampilei de pe actul autentic prin care a cumpărat apartamentul în primele zile lucrătoare din 2020, când Andrei și-a dat seama că nu are, de fapt, toți banii pentru a achita și taxele notariale și înscrierea în Cartea Funciară a proprietății pe numele lor dar și a actului de ipotecă. Deși i se comunicaseră de către notar costurile autentificării actelor, mai avusese de achitat la bancă și raportul de evaluare, pe care îl scăpase din vedere. Îi lipseau, practic, câteva sute de lei, dar a apelat la generozitatea unei rude și, până la urmă, a reușit să ciocnească în seara acelei zile și un pahar de șampanie ca să sărbătorească achiziția. Șampania a achitat-o aceeași rudă generoasă, care a intuit jena financiară în care se aflau proaspeții proprietari, dar pe care insistaseră, totuși, să o invite la restaurant drept recunoștință pentru ajutorul oportun.

Creditul acordat de bancă  avea trei luni de grație, l-au luat într-o perioadă de promoții și a acceptat și un card de credit pentru suma de 10.000 de lei, care veneau numai bine, plus că-i aducea și posibilitatea de a folosi la aeroport sălile de așteptate ”VIP lounge” și alte beneficii la fel de cool… Acum consideră, însă, că i-a fost băgat pe gât și că nu i s-a explicat suficient care sunt costurile aferente acestui produs nesolicitat. Totuși, atunci, cu banii aceștia, tânărul domn Popescu considerase că a câștigat suficient timp ca să-și revină pe linia de plutire cu finanțele personale după o lună de muncă în străinătate, pentru că, în familia lui, doar el lucrează. Când s-au cunoscut, ea i-a dat de înțeles că nu dorește să lucreze, statutul de stăpână a viitoarei case fiind mai mult decât suficient pentru a-și umple timpul. La scurt timp după căsătorie a apărut și un copil, așadar proaspăta soție era chiar ocupată. Pentru copil, cei doi primesc alocația de la stat. O sumă ridicolă, a convenit tânărul cuplu, care obișnuia să ia masa în oraș câteva seri pe săptămână. Dar, cum nu mai puteau locui cu părinții, au hotărât că e timpul pentru a avea cuibul lor.

Au sondat ceva timp piața și s-au decis să cumpere un apartament de trei camere. Era cam peste puterile lor financiare, mai ales că aveau și un credit personal pentru o mașină destul de scumpă. Se deciseseră să cumpere SUV-ul după nuntă și să renunțe la mașinuța lui comodă și economicoasă. Printre mașinile prietenilor lor, părea o piticanie rahitică. Așa că, au făcut un credit de vreo 20.000 de euro și cu ce le mai rămăseseră de la nuntă, au intrat „în rândul lumii”. Sigur, cu banii dați pe mașină, ar fi cumpărat o garsonieră în orașul lor de provincie și s-ar fi putut muta imediat, dar … ar fi fost ridicol să stea în 30 de metri pătrați! Ce ar fi zis gașca? Și mai era și copilul! De fapt, dacă ar fi renunțat la SUV și păstrau mașina veche, cu un efort nu prea mare, ar fi luat cu credit un apartament cu două camere, dar nu în zona dorită. Oricum, nu mai nou decât cel de trei camere, pentru că în orașul lor nu se prea construiesc blocuri noi. Dar, au argumentat ei, un apartament cu trei camere era o achiziție care ar fi corespuns cu nevoile lor pe termen mai lung, îl puteau numi chiar o investiție. Andrei câștiga destul de bine din contractele lui temporare de muncă în străinătate și avea și posibilitatea de a primi niște bonusuri, dacă echipa în care lucra livra comenzile mai repede. În acest moment trebuie să  vă spunem că Andrei are 33 de ani, studii medii și lucrează de 8 ani în construcții de ambarcațiuni de agrement și vase mici de pescuit și are contracte în state membre ale Uniunii. Sau, mai nou spus … avea!

De când a început pandemia, activitatea s-a redus drastic în acest domeniu, ca să nu mai luăm în  calcul și perioada cât nu a lucrat din cauza carantinei instituită după ce câțiva lucrători de pe aceeași linie de asamblare s-au contaminat cu temutul virus. Din cauza asta, anul acesta Andrei a apucat să lucreze doar trei luni. S-a întors în țară cu planul să renoveze apartamentul cu echipa de lucrători arvunită gospodărește, din timp. A aruncat toate „vechiturile  demodate” care înțesau apartamentul și cu care se pricopsise de la vânzători, niște moștenitori, de fapt, care nu mai locuiau în România de vreun deceniu și care lichidau totul printr-un  împuternicit. Agenta imobiliară, o doamnă mai în vârstă, când le-a prezentat casa în ajunul Crăciunului 2019,  a observat: „dacă vă grăbiți să vă mutați ca să nu mai stați cu părinții, puteți să faceți o zugrăveală de împrospătare a apartamentului și să-l renovați la standardele actuale atunci când bugetul vă va permite. Apartamentul acesta e complet mobilat! Eventual, puteți remobila un doar unul din dormitoare”. Cei doi soți au comentat ulterior: „E complet mobilat cu mobilă de-o seamă cu ea! Le aruncăm, răzuim tot și-l facem ca-n catalog!”.

Zis și făcut. Cel puțin, partea cu aruncatul și răzuitul a mers după plan. Ce nu a mers a fost faptul că nu au făcut nici un buget despre cât va costa toată renovarea, cât va costa utilarea și mobilarea „ca în catalog” și nici nu au făcut nicio rezervă de bani pentru ratele la mașină și pentru apartament. Asta, deși la știri era vorba despre șomerii apăruți ca din senin din cauza pandemiei. Sigur, era vorba despre cei care și-au pierdut locul de muncă în țara noastră. Despre ce se întâmpla în Vestul sau în Nordul Europei erau prea ocupați cu amenajările ca să le sară în ochi, iar în orașul lor cazurile de infectare cu corona virus sunt așa de puține, că pare că lumea se isterizează degeaba.

               Banii câștigați de Andrei în cele trei luni (o sumă frumușică, dar nu impresionantă) se scurgeau extrem de repede. De fapt, au epuizat fondurile cam într-o lună și jumătate de când Andrei s-a întors în țară la sfârșit de primăvară, când au cumpărat cu frenezie materialele de (re)construcție, gresia, parchetul, corpurile de iluminat și noua tâmplărie termopan. Cea veche nu avea culoarea dorită de ei. Despre centrala de apartament și aparatul de aer condiționat au considerat că sunt prea vechi și le-au înlocuit, la fel și caloriferele. Evident, au plătit și muncitorii. S-au trezit când nu au mai avut bani să cumpere și ușile sau obiectele sanitare și mobilă, dar nu era o problemă: urmau să fie cumpărate din banii pe care Andrei trebuia să-i trimită în țară din următorul contract. Dar, din 15 iulie Andrei așteaptă nervos să fie chemat pentru un nou contract, iar dintre colegii lui de echipă nu a mai plecat niciunul la muncă. De la firma de plasare primește doar răspunsuri evazive, iar acum realizează că vor continua să stea cu părinții, deoarece nu au bani să aducă apartamentul la stadiul să poată locui acolo. De curând a început să primească tot felul de notificări cu privire la ratele scadente și neachitate, iar sumele din extrasul pentru cardul de credit sunt greu de înțeles cum s-au putut strânge.

De două luni nu au mai achitat ratele la apartament, la mașină e în urmă cu o rată și acum realizează că nu mai poate apela la opțiunea suspendării plății creditelor, pentru că intrarea in incapacitate de plată era pentru ei ceva de neconceput pe 15 iunie, când aruncau cu zel vechiturile din apartament. Dar, pe la 20 iulie, deja nu mai aveau bani. Pe 25 era scadenta rata la mașină, pe 30 rata la casă. Iar Andrei era convins că va pleca la lucru așa cum fusese planul lui, la începutul lui iulie. Acum, Andrei regretă că nu a pus ceva bani deoparte, un fond de rezervă pentru astfel de situații. Cu ocazia asta și-a dat seama că, de când se știe, în familia în care a crescut trăiau cu banii de la o lună la alta. Chiar și când câștigau mai bine, ai lui preferau să facă cadouri celor dragi sau să facă cheltuieli impulsive risipind banii cu generozitate și entuziasm, alegând mai degrabă o vacanță instant pentru bucuria celor mici și lăsând problema economiilor pentru … viitorul apropiat. Iar el a moștenit aceleași obiceiuri, multe chestiuni financiare rezolvându-le prin soluții provizorii, luând bani de la unii și de la alții până la următorul salariu. De aceea, atunci când a fost să dea avansul pentru apartament, nici el, dar nici părinții lui nu aveau ceva strâns deoparte, ci a apelat, ca de obicei, la un împrumut de la un prieten mai avut.  De-abia în ultimele săptămâni Andrei a realizat că, în afară de ce a împrumutat de la bănci, mai are de înapoiat diverse sume de bani unor rude și cunoscuți, iar câțiva dintre ei au început să facă aluzii mai mult sau mai puțin străvezii. Se gândește să vândă mașina, numai că ar ieși în pierdere față de cât a împrumutat ca să o cumpere, chiar dacă ar mai achita așa din datorii și din facturile lunare care se tot strâng.

Ca Andrei sunt mulți tineri în România în momentul de față, mai ales dintre cei care au avut contracte cu durată determinată în străinătate și care nu au mai găsit noi contracte. În aceeași situație sunt și cei care au devenit șomeri din primele săptămâni de la închiderea afacerilor afectate de restricțiile luate din cauza pandemiei. Unii dintre ei s-au orientat rapid, au preferat să plece la munci în agricultură sau alte munci sezoniere inferioare jobului anterior, doar pentru a evita un colaps financiar, foarte puțini au avut o plasă de siguranță sau aveau un mod mai chibzuit de folosire a finanțelor. Iar acum Andrei se întreabă unde a greșit și cum să scape mai repede din situația atât de complicată în care a intrat în aproape jumătate de an.

În ceea ce privește cazul lui Andrei, putem trage câteva concluzii.

 De multe ori auzim că educația financiară se face în familie. Mai degrabă, însă, se poate spune că modelul de comportament financiar văzut în familie este preluat de cele mai multe ori și de copii atunci când ajung pe cont propriu. Dacă nu primesc din alte surse de încredere cum ar fi școala, un mentor sau prin programe dedicate informații, explicații și exemple de comportament financiar chibzuit, tinerii, cel puțin la început, eșuează în a-și crea siguranța financiară.

În afara modelului de comportament financiar moștenit de acasă, Andrei a căzut în capcana copierii standardului de viață și, implicit, de consum, de la prietenii pe care-i are drept model. Numai că nu toți pornesc de la același nivel material în viață și nici nu câștigă la fel. De fapt, nu toți oamenii au același nivel de educație, astfel că abilitățile și câștigurile diferă de la individ la individ. Deși are o specializare bine remunerată în străinătate, Andrei realizează că demult nu a mai învățat ceva nou, ceva care să-i aducă un avantaj în plus față de competitori la angajare sau care să-l ajute acum să se reprofileze.

Mai mult decât atât, dincolo de țelul de a achiziționa niște bunuri care să-l aducă la standardul visat, și care s-a dovedit că depășea cu mult puterile financiare reale de care dispunea, Andrei nu și-a făcut un plan mai prevăzător în ceea ce privește cheltuielile în care s-a angajat, nu a luat în considerare riscurile de pierdere a venitului, a locului de muncă și chiar a capacității de a avea venituri.  Specialiștii în finanțe personale recomandă economisirea unor sume de rezervă care să acopere cheltuielile pentru minimum trei luni. Acestea au rolul de a proteja familia în caz de pierdere a locului de muncă, pot acoperi urgențe medicale sau alte urgențe familiale, pot acoperi eventuale reparații neașteptate, vă ajută să nu vă lichidați bunurile în pierdere în cazul unor nevoi bănești și, în general, reduc stresul vieții de zi cu zi, reduc conflictele pe tema banilor, ceea ce se reflectă asupra sănătății și bunăstării personale. Pentru o protecție financiară suplimentară, de asemenea, pot fi încheiate diverse asigurări care să acopere o mare parte din riscuri. Mai ales atunci când există credite bancare și doar un venit în familie, este înțelept să fie însoțite și de crearea unor plase de siguranță. Pentru Andrei e prea târziu.

În momentul de față, Andrei se gândește să dea apartamentul în plată băncii, deoarece crede că este cea mai rapidă soluție pentru el. Privind la cum s-au derulat lucrurile, abia acum realizează că a finanțat plata ratelor la casă prin alt împrumut, cel de pe cardul de consum.  Se teme însă că va intra în proces cu banca. În stadiul actual, nu este sigur că poate găsi repede un cumpărător care să-i dea cel puțin suma cu care s-a împrumutat el la bancă, nu se mai gândește la banii „investiți” în renovare.

Totuși, având în vedere că menajul lui Andrei nu mai are surse de venit în afară de alocația pentru copil, mai există cel puțin două soluții: precum toți consumatorii care se confruntă cu astfel de dificultăți financiare poate să se adreseze comisariatelor teritoriale pentru protecția consumatorilor de pe raza județului de domiciliu pentru identificarea unei soluții corespunzătoare situației în care se află (informații pe www.anpc.ro ) sau se poate adresa Centrului de Soluționare a Litigiilor din Domeniul Bancar (CSALB), http://csalb.ro/.


Tipărire   Email