În momentul de față, este posibil să fiți îngrijorat de impactul pandemiei actuale asupra finanțelor dumneavoastră, mai ales că încă nu se întrevede momentul în care viața își va relua cursul normal. Lipsa perspectivelor de relansare economică face ca toate aceste schimbări să fie copleșitoare și să ne arate încă o dată că populația nu va fi niciodată suficient de pregătită financiar pentru vremuri dificile.
Dar dificultățile financiare se pot întâmpla oricui și pot apărea oricând. Ele pot fi rezultatul pierderii locului de muncă, al unui eveniment neplăcut, precum îmbolnăvirea gravă sau moartea unui membru de familie, un accident, realizarea de reparații urgente ale locuinței sau un eveniment natural, precum o inundație, un cutremur sau chiar o pandemie, cum este cazul acum. Indiferent de cauză, situațiile de urgență financiară pot fi stresante și vă pot provoca greutăți considerabile dumneavoastră și familiei dumneavoastră.
Când apar astfel de schimbări bruște, nu este întotdeauna posibil să sesizați din timp că vă îndreptați către dificultăți financiare, de aceea este important să vă faceți o evaluare pe termen lung a capacității de a vă menține stilul de viață actual. Luați în considerare orice impact asupra veniturilor dumneavoastră, asupra cheltuielilor cu hrana, cu tratamentele, costurile locuinței și transportului, a celor legate de educație, facturile la utilități și a altor necesități care mai trebuie plătite.
Deși nu există o rețetă general-valabilă pentru a gestiona bugetul unei gospodării pe timp de criză, totuși câteva linii directoare le puteți urma pentru a face ca plata datoriilor să fie mai puțin costisitoare și a vă elibera din cercul vicios al traiului de pe o zi pe alta.
1. Întocmiți un buget lunar. Chiar și cei mai bogați oameni creează bugete personale. Este aproape imposibil să-ți sporești siguranța financiară atunci când nici măcar nu poți urmări cheltuielile personale. Întotdeauna trebuie să vă întocmiți un buget realist. Începeți prin a enumera toate veniturile și cheltuielile lunare. Dacă aveți deprinderi digitale, încercați să utilizați foile de calcul sau aplicații dedicate ținerii bugetului personal, pentru a vă urmări veniturile și cheltuielile. Veți obține rapid o imagine fidelă a sănătății dvs. financiare.
2. Evitați să cheltuiți mai mult decât câștigați
Milioane de români trăiesc deasupra posibilităților lor și din această cauză se luptă cu dificultățile financiare pe tot parcursul vieții. Controlul bugetului nu înseamnă doar crearea unui plan solid din care să vă asigurați viitorul financiar.
Străduiți-vă să reduceți cheltuielile neesențiale cât de mult puteți. Adesea, corectarea cheltuielilor excesive este la fel de simplă ca reducerea cheltuielilor neesențiale, cum ar fi mese, cumpărături sau alte divertisment. Cu toate acestea, dacă vă luptați pentru a ține pasul cu bugetul dvs. și ați eliminat deja toate cheltuielile suplimentare pe care le puteți, poate fi timpul să căutați soluții mai de anvergură.
Dacă aveți suficienți bani la sfârșitul lunii pentru a-i pune deoparte sau pentru a vă achita din datorii, puteți scăpa de o greutate psihologică imensă.
3. Diminuați cât puteți de mult cheltuielile lunare
De exemplu, este posibil să puteți renegocia anumite servicii, cum ar fi cablul și internetul, sau să contactați creditorii cu privire la modificarea condițiilor de plată lunară a datoriilor. Identificați acele plăți recurente către serviciile pe bază de abonament pe care le utilizați. Verificați dacă nu puteți obține un abonament de bază, mai ieftin, care să acopere nevoile dumneavoastră de consum. De exemplu, aveți un abonament de televiziune scump, dar nu urmăriți în mod obișnuit decât maximum 10 programe, pe care le puteți găsi la un preț mai mic; aveți inclus în abonament și un anumit număr de GB de internet, dar nu-l consumați niciodată. La fel, este posibil să aveți un abonament nepotrivit pentru consumul de internet și să depășiți numărul de GB, plătind consumul suplimentar la un cost mult mai mare. La telefonia mobilă aveți opțiuni pe care nu le folosiți, de exemplu minute în roaming sau internet în roaming, deși nu călătoriți în afara țării. Verificați dacă pentru gaze sau energie electrică nu sunt furnizori cu tarife mai avantajoase și puteți migra la ei. Discutați despre opțiunile de înlesnire a rambursării creditelor la bancă sau IFN, de exemplu prin refinanțări la dobânzi mai avantajoase sau prin rescadențări. Comparați totuși suma totală la sfârșitul noii perioade de rambursare, ca să nu ieșiți într-un dezavantaj disproporționat fașă de înlesnirea la rambursare.
4. Identificați aspectele care au cea mai mare nevoie de atenția dumneavoastră
Trebuie să vă cunoașteți cele mai mari vulnerabilități financiare (precum creditul la bancă, obligațiile de întreținere a altor persoane, restanțele la utilități etc) . Dacă este posibil, scrieți-le într-o listă, astfel încât să fiți conștienți cu ceea ce vă confruntați. Apoi le puteți aranja în funcție de prioritate și vă puteți concentra asupra principalelor surse de anxietate financiară. Încercați să păstrați lista cât mai scurtă posibil, astfel vă veți simți mai puțin copleșiți.
5.Creați un fond de siguranță și astfel nu vă veți mai simți depășit de diverse situații neașteptate
Milioane de oameni nu au o plasă de siguranță și chiar un singur accident ar putea fi devastator pentru finanțele lor. În general, este recomandat să aveți destui bani pentru a acoperi toate cheltuielile familiei dvs. timp de trei până la șase luni. O altă regulă folositoare este să economisești lunar 10% din venit. Dacă suma respectivă pare imposibilă în lumina cheltuielilor dvs. lunare, încercați să începeți cu 5 la sută și să creșteți suma cu 1 la sută în fiecare lună până când ați atins pragul de 10 la sută.
De asemenea, dacă ați optat pentru suspendarea ratelor la credite, folosiți această perioadă pentru a acumula bani într-un fond de rezervă care să vă acopere cheltuielile pe o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni. Astfel, veți simți cu adevărat efectul moratoriului datoriilor la bănci.
6. Nu vă angajați în multe datorii
Dacă aveți deja un împrumut pentru casă sau pentru o mașină și mai apelați la încă un împrumut pentru a face față unei urgențe, acesta poate fi și motivul pentru care nu veți reuși niciodată să vă însănătoșiți financiar. De asemenea, dacă luați un împrumut mai mare pentru a achita datorii mai vechi, aceasta înseamnă că nu veți reuși niciodată să puneți ceva de-o parte la sfârșitul unei luni. Dacă aveți mai multe datorii și doriți să le eliminați, achitați mai întâi datoria cu dobânda cea mai mare. De obicei, dobânzi mari sunt practicate la cardurile de credit. Este greu de economisit atunci când aveți o datorie considerabilă - mai ales dacă achitați rate în fiecare lună la ridicate de dobândă. Dacă jonglați cu mai multe datorii care necesită atenția dvs., este dificil să știți unde să acordați prioritate. Dar plata datoriilor cu dobânzi ridicate este adesea o strategie excelentă care vă poate economisi bani pe termen lung.
7. Evitați să ajungeți în întârzieri de plăți, deoarece veți plăti penalități de întârziere. De asemenea, puteți fi raportat în diverse baze de date ca rău-platnic, ceea ce vă va afecta capacitatea de a lua noi împrumuturi sau de a încheia diverse contracte de utilități.
8. Nu cădeți în plasa cumpărăturilor impulsive și nu faceți un hobby din a merge la cumpărături
La fel ca o dependență, cumpărarea impulsivă poate fi un fel de capcană. Oferă un nivel de satisfacție temporară care dispare rapid atunci când realizezi că ați achiziționat lucruri de care nu ai neapărată nevoie. De asemenea ,evitați în mod deosebit promoțiile speciale, altfel vă veți afla în mod constant în căutarea celor mai bune oferte de sezon, astfel încât să puteți cheltui bani inutil pe lucruri ieftine doar pentru a fi în pas cu moda. Dacă puteți învăța să reduceți achizițiile impulsive sau neimportante, puteți elibera probabil niște bani necesari la sfârșitul lunii pentru a vă îndrepta obiectivele financiare pe termen lung.
9. Fixați-vă un obiectiv financiar pe termen lung, cum ar fi o asigurare facultativă de pensie sau de sănătate sau chiar un simplu cont de economii pentru perioada de după pensionare. Nu este indicat să amânați să economisiți pentru perioada petrecută la pensie până mai târziu în viață. Vârsta de 65 de ani poate părea departe, în special pentru cineva de la 20 de ani, dar banii economisiți devreme vor deveni un cuib mult mai mare pe măsură ce trec anii.
10. În cazul în care aveți dificultăți financiare serioase, care pot avea efecte grave asupra vieții dumneavoastră și a familiei dumneavoastră, în special legate de credite primite de la bănci și instituții financiare nebancare (IFN) cel mai bine este să solicitați ajutor specializat. În funcție de natura litigioasă sau nu a acestor probleme, vă puteți adresa comisariatelor teritoriale pentru protecția consumatorilor de pe raza județului de domiciliu pentru identificarea unei soluții corespunzătoare situației în care se află sau puteți apela la sprijinul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar .