Consumer Law Ready - un sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii

O analiză a Comisiei Europene valabilă la nivelul anului 2018 arăta că România avea aproximativ 500.000 de IMM-uri, adică 99,7% din totalul firmelor din economie. Datele aveau în vedere firmele din industrie, comerţ, construcţii sau servicii, fără a include afacerile din agricultură, păduri, educaţie sau sănătate. În aceeași perioadă, întreprin­de­­rile mici şi mijlocii din UE erau de circa 25 de milioa­ne, cu o pondere similară în totalul firmelor. Ele reprezintă, așadar, coloana vertebrală a economiei europene.

 

Criza coronavirusului, aflată acum la al doilea val, lovește din plin IMM-urile de la noi din  țară, cel puțin 300.000 dintre acestea așteptându-se la reduceri de activitate sau chiar închiderea totală a afacerilor. IMM-urile, față de corporațiile care acum fac valuri de disponibilizări, au avantajul de a fi mult mai flexibile, mai atunci când este vorba despre afaceri dezvoltate în familie. Din păcate, ele sunt și foarte puțin rezistente la șocuri, rezervele și mijloacele lor de protecție nefiind foarte sofisticate. Acestea sunt motivele pentru care guvernele și Uniunea Europeană trebuie să-și îndrepte atenția asupra nevoilor acestor companii, cu programe care să le asigure continuarea activității în aceste circumstanțe grave. Microîntreprinderile și IMM-urile vor primele care se vor reface și care să poată să asigure locuri de muncă în etapa de revenire economică, astfel încât să ușureze povara cheltuielilor cu asistența socială a statelor.
Nu trebuie să uităm, de asemenea că aceste microîntreprinderi și IMM-uri, au nevoie de consumatori mulțumiți de produsele și serviciile oferite de acestea, fie ele online sau în magazine fizice . De aceea, în ajutorul IMM-urilor din Uniunea Europeană a fost creat programul Consumer Law Ready, care oferă IMM-urilor atât instruire în materia protecției drepturilor consumatorilor, cât și posibilitatea obținerii calității de trainer în acest domeniu. Avantajele sunt multiple, atât pentru IMM-uri, cât și pentru beneficiul consumatorilor.

Eurochambers va continua și în 2020 programul Consumer Law Ready care a fost lansat la Bruxelles, în 2017, în consorțiul format cu Organizația Europeană pentru Consumatori (BEUC) și Comisia Europeană pentru a veni în întâmpinarea IMM-urilor de a-și configura afaceri credibile și mai rezistente schimbărilor actuale și a competitorilor. 


Tipărire   Email