După cum este bine-cunoscut, în momentul de față, inițiativa legislativă privind Legea plății pensiilor private
se află în procedură de urgență, prima cameră sesizată fiind Senatul.
Deși nu este o lege deosebit de favorabilă sau echitabilă pentru cei care au contribuit de-a lungul anilor la Pilonul II de pensii și se vor pensiona după intrarea în vigoare a legii, deși există încă foarte multe neclarități, cum ar fi, de exemplu, cea referitoare la rațiunea pentru care s-a ales indemnizația socială pentru pensionari stabilită pentru sistemul public de pensii la calculul anuităților pentru pilonii de pensii, fără un indice de multiplicare, corespunzător contribuțiilor individuale, totuși, această lege este necesară.
Ea se va integra în acel ecosistem propriu arhitecturii instituțiilor financiare din Uniune Europeană care va conferi fiabilitate și reziliență fondurilor de pensii pe termen lung, in contextul riscurilor prezente și viitoare, dintre care, în cazul României,d declinul demografic este unul dintre cele mai semnificative.
Deși au fost multe abordări care consideră legea ca nefiind necesară (punând sub semnul întrebării chiar necesitatea și utilitatea fondurilor de plată), totuși acestea, odată înființate se vor supune tuturor regulilor prudențiale și de adecvare a capitalurilor care reglementează acest domeniu în Uniunea Europeană. În esență, este vorba de Directivele privind instituțiile pentru furnizarea de pensii ocupaționale (Directivele IORPI și II) , care stabilesc standarde minime pentru schemele de pensii ocupaționale în toate statele membre pentru a asigura îndeplinirea cerințelor prudențiale. IORPII mai precis este o reglementare a UE care stabilește standarde pentru schemele de pensii ocupaționale (Institutiile pentru Furnizarea de Pensii Ocupaționale) în întreaga Europă, concentrându-se pe o guvernanță mai solidă, pe gestionarea riscurilor, o informare îmbunătățită a membrilor (cum ar fi Declarația privind beneficiile de pensie), o supraveghere sporită a acestor activități și facilitarea serviciilor de pensii transfrontaliere.
Una dintre problemele ridicate în timpul dezbaterii generale preliminare de la Senat, la care am participat, a fost aceea dacă aceste fonduri sunt sigure și câte dintre ele au dat faliment. Ele vor fi sigure doar în momentul în care vor funcționa conform cu reglementările IOPR I și II și în momentul în care va exista acea legislație internă care să permită ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să le autorizeze și să le supravegheze. Altfel, nedisociind fondurile de pensii private de fondurile de plată, chiar cu supravegherea și reglementarea existente, fondurile de plăți ar putea să nu poată oferi toate garanțiile privind reziliența și acea conduită (mai) prudentă privind riscurile în gestionarea capitalurilor (activele membrilor/ beneficiarilor). Subsecvent, odată cu reglementarea aparte a acestor fonduri, a administratorilor, furnizorilor, prevederile specifice privind răspunderea acestora sunt aplicabile.
Cum am mai arătat, proiectul de lege suferă încă multe lacune, unele sunt date de minusuri în ceea ce privește acordul cu Codul civil, altele de tehnică legislativă. Din punctul de vedere al protecției consumatorului de servicii financiare, ar trebui mult mai multă hotărâre din partea legiuitorului român în a afirma expresis verbis această calitate a părții din contractele de plată. Lipsesc, de asemenea, referirile la modalitățile de soluționare alternativă a acelor litigii care țin de dreptul consumatorilor de servicii financiare. Dar, această lege este necesară tocmai pentru ca aceia care vor primi plăți să aibă și garanția încasării lor de-a lungul timpului.
Ca reprezentantă a Asociației Consumers Uniteds /Consumatorii Uniți am participat de câte ori am fost invitată la dezbaterile organizate și am transmis și opinii cu privire la ceea ce am depistat ca nefiind foarte clar, bine fundamentat sau lacunar în textul de lege. Din fericire, la ședințele comisiilor de la Senat am putut participa online, ultima dezbatere fiind cea de luni, 29 septembrie.
Indiferent de percepția creată că legea a fost făcută doar pentru că cere OCDE/OECD, de fapt, reglementarea tot ar fi venit, ca urmare a necesităților impuse de cerințele prudențiale, gestionarea capitalurilor, drepturile membrilor.
Vom continua să contribuim de câte ori va fi cazul, astfel încât legea să respecte în primul rând interesele celor care vor încasa pensii în România, care, inerent, sunt și consumatori de servicii financiare.
