La 1 ianuarie, au intrat în vigoare noi norme ale UE privind conținutul digital și vânzarea de bunuri. Consumatorilor și agenților economici le va fi mai ușor să cumpere și să vândă conținut digital, servicii și bunuri digitale din și în întreaga UE.
Consumatorilor și agenților economici le va fi mai ușor să cumpere și să vândă conținut digital, servicii și bunuri digitale și "bunuri inteligente" din și în întreaga Uniune Europeană (UE) odată cu intrarea în vigoare, la 1 ianuarie, a noilor norme privind conținutul digital și vânzarea de bunuri.
Prin noile norme privind contractele digitale, consumatorii vor fi protejați atunci când conținutul digital (de exemplu, muzică sau software descărcate) şi serviciile digitale sunt defectuoase. Aceștia vor avea dreptul legal la o soluție, de exemplu, o reducere de preț sau rezilierea contractului și rambursarea sumei plătite.
Majoritatea statelor membre au transpus integral atât Directiva privind conținutul digital, cât și Directiva privind vânzarea de bunuri. Ministerul Economiei pus scos joi, 16 decembrie 2021, în dezbatere publică un proiecte de ordonanță de urgență care privesc direct mediul de afaceri și cumpărătorii de conținut digital și servicii digitale.
Printre altele, comercianții vor răspunde „pentru orice nefurnizare a conținutului digital sau a serviciului digital” și vor oferi consumatorilor un „certificat de garanție comercială, cel mai târziu în momentul livrării bunurilor”. Abaterile se vor sancționa cu amendă contravențională de 10.000 - 40.000 de lei, conform proiectului de ordonanță de urgență privind contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale.
Ministerul Economiei susține că obiectivul general al propunerilor sale este de a „contribui la creșterea mai rapidă a pieței unice digitale, atât în beneficiul consumatorilor, cât și al firmelor”. Proiectul de OUG transpune în legislația națională Directiva europeană 2019/770.
Prin eliminarea principalelor obstacole legate de dreptul contractelor care stau în calea comerțului transfrontalier, normele prezentate în aceste propuneri vor reduce nesiguranța cu care se confruntă întreprinderile și consumatorii din cauza complexității cadrului juridic, precum și costurile suportate de întreprinderi ca urmare a diferențelor dintre statele membre în ceea ce privește dreptul contractelor.